Pledoarie pentru medicina creştină

                         Greu încercată de soartă, poeta Mariana Pândaru a avut şansa, în urma unei operaţii pe cord, nu numai să supravieţuiască, ci şi să-l cunoască mai bine pe cel ce a operat-o, medicul timişorean Dan Cioată. Un chirurg cardiovascular cu totul aparte, care ştie că suferinţa este „ măsura tuturor lucrurilor“ şi că el, ca medic, nu poate face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu, căruia I se închină de câte ori intră în operaţie şi la care se roagă apoi pentru vindecarea bolnavilor săi şi pentru aducerea lor atât la starea de sănătate normală, cât şi pe calea mântuirii.Şi, după cum vom afla din paginile volumului „Medicina ca misiune“ (Editura Călăuza v.b. Deva, 2010), nu puţini au fost cei ce, cunoscându-l pe „doctorul săracilor“, cum a fost numit de propriii pacienţi, au devenit din ignoranţi şi delăsători oameni înduhovniciţi, care îl caută în permanenţă pe Dumnezeu, schimbându-şi radical modul de viaţă, comportamentul faţă de cei din jur şi iubirea faţă de aproapele.Aflat nu de puţine ori el însuşi în situaţii critice, atunci când, în timpul grelelor operaţii, ajunge la un punct limită, crezând că „nimic nu se mai poate face şi rămâi la mila Bunului Dumnezeu“, Cel ce ne-a creat după chipul şi asemănarea Sa îi dă semnul pe care îl aşteaptă, întărindu-i şi mai mult convingerea că „El este cel care îţi dă viaţă, cheamă la viaţă, cheamă la zidire.“ Iar în cel priveşte, această chemare nu a rămas surdă. Înţelegând mai mult ca oricând în acele clipe că „trebuie să fim cu ochii şi cu urechile mari, să auzim cuvântul Lui spre zidire sufletelor noastre“.A transformat, în consecinţă, relaţia bolnav-medic într-una cu totul specială, fiind printre puţinii chirurgi care practică preceptele medicinii creştine şi care, punându-se de fiecare fată în locul bolnavilor pe care-i operează, le descifrează mai întâi sufletul, le elimină din gândire teama şi le insuflă convingerea că, dacă se întorc la Dumnezeu, rugăciunile le vor fi ascultate şi însănătoşirea nu va întârzia să apară.Convins că nu se „poate face cu adevărat medicină decât creştină“, doctorul Dan Cioată a decis că, pentru a fi foarte aproape de cei suferinzi, cel mai bine e să poată el mai întâi „pătrunde mai adânc tainele a ceea ce înseamnă lucrarea lui Dumnezeu prin oamenii trimişi să păstorească turmele celor ce se vor întoarce cu faţa la Dumnezeu“ şi, fără a ezita nicio clipă, s-a înscris şi a urmat Facultatea de Teologie, devenind, după absolvire, la fel de cunoscut şi sub numele de „preotul în halat alb“. Un preot pentru care bolnavul înseamnă aproapele său şi pe care îl ajută acum cu mai multă aplicaţie şi din „punct de vedere spiritual, sufleteşte, duhovniceşte“.Văzând în Domnul nostru Iisus Hristos „Doctorul doctorilor“, a izbutit, la rându-i, să creeze o comuniune benefică atât cu bolnavii, cât şi cu personalul de îngrijire, demonstrând prin propriul exemplu, minut de minut, oră de oră, că a fi medic creştin înseamnă să „îl ajuţi pe omul bolnav în spiritul creştin pe care Iisus ni la arătat, să-i deschizi ochii şi urechile, să-l ajuţi să se întoarcă cu faţa către Dumnezeu, să-şi înţeleagă suferinţa în smerenie şi umilinţă, pentru că mântuirea lui Dumnezeu va fi spre binele lui, spre întoarcerea lui cu adevărat către faţa lui Dumnezeu, cu nădejdea mântuirii în viaţa de apoi“.Ştiind fiind că nu există o „boală a trupului fără o boală a sufletului“, preotul-medic încearcă şi reuşeşte de cele mai multe ori să le vindece şi sufletul, transmiţându-le pacienţilor căldura propriului suflet şi acordându-le timp preţios din timpul său atât de drămuit nu doar în timpul spitalizării, ci şi după operaţie.Aşa, de altfel, s-a născut şi această carte incitantă, dialogul pe care l-a iniţiat scriitoarea în 2004 , continuând peste ani, în timp interviul de început fiind întregit de alte câteva, cărora cei doi autori le-au adăugat un „Argument“ (Dan Ciotă) şi un „Cuvânt de încheiere“ (Mariana Pândaru), precum şi un „Cuvânt către doctorii spitalelor secularizate“ (Dr. Pavel Chirilă), Psalmul 33 şi mai multe rugăciuni de folos nu doar pentru bolnavi.O carte vie, doldora de învăţături duhovniceşti, de experienţe de viaţă şi de sugestii („De aici rezidă nevoia unei medicini creştine, nevoia unor cunoştinţe teologice şi chiar nevoia unor cursuri pentru studenţii de la medicină, de pastoraţie, de misiologie, de noţiuni introductive teologice, de catehizare oarecum, pentru a-i face pe medici să înţeleagă ce doreşte Dumnezeu şi Biserica de la noi.“, de pildă), după lectura căreia medicii atei ar trebui să reflecteze adânc , creştinii să se întărească şi mai mult în credinţă, iar cronicarul să repete invitaţia alesului de Dumnezeu Dan Cioată: „Haideţi să facem în aşa fel ca toţi să ne mântuim!“

CORNEL GALBEN – „Credinţa ortodoxă“, nr.1 (203), ianuarie 2014