marți, 4 octombrie 2016

MEDICINA CA MISIUNE, (ediţia I-a)









Special: Medicina ca misiune


Suferinţa este măsura tuturor lucrurilor. (…) Doctorul tratează, Dumnezeu vindecă”, scrie un vestit chirurg cardiovascular în volumul lansat recent la Deva. Medicul timişorean Dan Cioată este unul dintre puţinii din ţară care fac operaţii de cord chiar şi nou născutilor, un adept declarat al medicinii creştine. Dupa ce a ţinut, la propriu, intre palme inimile bolnavilor, medicul a descoperit miracolele vieţii şi existenţa lui Dumnezeu.

“Am fost ales, pentru că fiecare venim pe lumea aceasta cu o anumită misiune dată de Dumnezeu şi cred că mie mi s-a hărăzit această misiune în a-i putea ajuta pe oameni, fiind aproape de inima şi sufletul lor, să pot să-i fac bine pe cei mici, pe cei mari, pe cei care au ajuns la apusul vieţii lor”, ii raspunde medicul Dan Cioată poetei devence Mariana Pândaru, cea care a parcurs alături de el drumul de la pacient la coautor al cărţii “Medicina ca misiune”. Volumul adună mai multe interviuri in care unul dintre cei mai cunoscuţi chirurgi cardiovasculari răspunde intrebărilor care ţin să desluşească un alt mod de a vedea şi practica medicina. Doctorul Dan Cioată nu operează doar inimi, ci deschide şi sufletele către credinţă, redând bolnavilor speranţa, folosind un alt “instrument” de vindecare: rugăciunea. Poate pentru acest motiv, volumul are la final şi câteva dintre rugaciunile folositoare omului bolnav.
“Cartea exprimă în acelaşi timp dovada că pe lumea aceasta există şi medici pentru care pacienţii nu sunt numai trupuri în suferinţă, ci şi suflete, mai ales suflete ce trebuie liniştite, descifrate, vindecate. Să recunoaştem: astfel de medici sunt puţini în spitalele noastre”, este convinsă poeta Mariana Pândaru, dupa ce a “gustat” din coşmarul spitalelor româneşti.

Duhovnicul chirurg
Coautorii volumului cred că această carte se adresează atât bolnavilor, cât şi medicilor, pentru că toţi trebuie să dea dovadă de răbdare: “Răbdarea de a îngădui suferinţa, in cazul bolnavului; răbdarea de a asculta şi a trata, in cazul medicului”, pentru că: “una împreuna cu cealaltă îmblanzesc înmiit suferinţa celui bolnav. Şi, mai devreme sau mai târziu, fiecare dintre noi, oameni fiind, trecem prin torţa suferinţei”. Precum strămoşii daci, medicul Dan Cioată crede că nu poţi vindeca trupul, dacă nu se vindecă şi sufletul, aşa că s-a inscris şi la teologie şi nu intră in sala de operaţii fără se roage: “Am absolvit Institutul de Medicină din Timişoara in 1981 şi apoi m-am inscris la teologie, la Universitatea de Vest, unde am urmat cursurile la secţia de teologie pastorală ortodoxă, in 2007. M-am intâlnit cu Marian Pândaru in 2003 şi am vorbit mult pâ s-a născut această carte”. Poeta Mariana Pândaru a suferit o operaţie pe cord deschis la Institutul de Cardiologie Timişoara, unde l-a cunoscut pe medicul care i-a salvat viaţa: “Urma să am o intervenţie pe cord, nu cunoşteam pe nimeni şi întâmplarea a făcut să fiu aşezată pe un pat în unul dintre saloanele de care răspundea doctorul Dan Cioată. Şi aşa ne-am cunoscut… s-a legat întâi un dialog, apoi chiar o prietenie”. Cartea dezvăluie cititorului un altfel de medic, un călăuzitor al bolnavului, nu doar un tămăduitor: “Suntem aleşi să facem medicina şi, ca in orice profesie, dorinta noastră este o încununare a dorinţei lui Dumnezeu. Eu cred că am fost ales pentru a face medicina, mai ales pentru a face medicină cardiacă. Ales pentru a ţine între cele două palme şi viaţa şi moartea în fiecare zi şi a înţelege că în inima aceasta de carne a omului se află inima duhovnicească, inima sufletească a fiecăruia dintre noi, pe care Dumnezeu a pus-o acolo ca şi icoană a dumnezeirii”.

Preoţia albă
“O carte care poate fi citită cu emoţie, pioşenie şi multă speranţă”, crede directorul Bibliotecii Ovid Densuşianu din Deva, Sebastian Bara. Felul ales de a fi al medicului Dan Cioată este, potrivit poetului Ovidiu Vasilescu, şi “...o lecţie de umanitate şi Dumnezeire. Vorbim, în sfârşit, despre un doctor pe care este bine să-l întâlneşti la limita dintre viaţă şi moarte, un duhovnic deghizat în medic, unul care ştie sa redea bolnavului speranţa si credinţa, armele omului modest. Este un om care are curajul să-L privească în ochi pe Dumnezeu”. Un altfel de medic care apare atunci cand viaţa este în cumpănă şi operează diferit de semenii săi: “În măsura posibilului, cu mijloacele existente, dar în permanenţă cu credinţa că bunul Dumnezeu mă va ajuta să-mi duc la bun sfârşit misiunea pentru care m-am pregătit mulţi, mulţi ani, multe zile şi multe nopţi, stând în faţa cărţilor, meditând, stând aproape de bolnav, trudind, plângând de multe ori în sufletul meu…”. Plin de modestie, Dan Cioată pare el însuşi răspunsul la rugăciunile bolnavilor. Într-o lume plină de non-valori, cu termene limită, în spitale unde şpaga este de cele mai multe ori taxa de intrare în salon, existenţa unor medici care practică medicina creştină sau “preoţia albă” pare mai necesară ca oricând, iar medicul timişorean are şi darul de a şti să vorbească şi cu copiii: “În preajma unui copil trebuie să fii copil, prieten, frate cu el, iar în faţa părintelui trebuie să fii “aproapele”, pentru că părintele înţelege mai mult că oricine starea prin care trece copilul său în suferinţă şi ar da totul pentru că acea fiinţă plăpândă, copilul său, să poată trăi, pentru el, pentru familie şi pentru misiunea încredinţată de Dumnezeu acelui copil (…). Pentru mine, un copil, oricare ar fi el, bolnav pe patul de spital, este o minune a lumii”. Aşa că micuţii săi pacienţi sunt încredinţaţi că “vom face doar o poză şi o să dormim puţin”.

Tămăduitorul absolut

Dan Cioată nu crede în medicina fără credinţă, dar convingerea această şi-a dobândit-o de-a lungul anilor, însănătoşind inimi la fel ca alţi doctori care, deşi nu au credinţa sa, recunosc ca, de cele mai multe ori, pe lângă tratamente, mai e nevoie de “ceva”. Din păcate, există şi multi medici care sunt atei. Nu-şi înteleg uneori eşecurile, nu înţeleg ce nu i-a ajutat când poate trebuia să-i ajute. Se raportează în faţa bolnavului că şi cel care ia decizia, fără să ţină cont de doleanţele lui. Sunt acei medici care în sufletul lor nu-L simt pe Dumnezeu (…) Comuniune este în cer, trebuie să fie şi pe pământ si ar trebui să fie în orice profesie, oriunde pe pământ”. Chirurgul timişorean nu este singurul care practică medicina crestină, care pare a-şi găsi adepţi în ţară. Doctor şi preot, Pavel Chirilă a încercat într-o conferinţă chiar să definească acest concept prin elemente găsite în Sfânta Scriptură, în Evanghelii: “O veche vorbă spune că Biserica este un spital şi nu un tribunal. Spitalul este o mare de suferinţă, unde se pot pescui milioane de suflete, este un loc, un prilej de înbisericire a omului bolnav. Spitalul este un loc unde se poate confirma efectul rugăciunii, al postului, al Sfintelor Taine şi roadele unei vieţi revenite la Hristos. Multe alte credinţe încearcă în aceste vremuri să işi prezinte propriul concept medical. În Noul Testament sunt o multime de paragrafe care tratează boli, suferinţe. Există şi o definiţie care se leagă indisolubil de conceptul de medicină creştină: când Mântuitorul deschide cartea lui Isaia, el spune: “Iaca, astăzi s-a implinit profeţia aceasta”, adică acea profeţie care spune că vine un Mesia să-i vindece pe cei zdrobiţi cu inima. Aceasta ar fi o primă regulă a conceptului de medicină creştină. (…) În al treilea rând, fiinţa umană este creată de Dumnezeu, alcătuită din trup şi suflet”. Prin urmare, un medic creştin poate trata “întregul”, atât mintea şi sufletul, cât şi trupul pentru că, în viziunea medicinii creştine, nu există o boală a trupului fără o suferinţă a sufletului şi de aici vine necesitatea conlucrării cu Dumnezeu. De aceea, Dan Cioată are un singur răspuns la multumirile pacienţilor: “Nu mie să-mi mulţumiţi. Mulţumiţi-i lui Dumnezeu, căci El a lucrat prin mâinile mele. Deci misiunea dumneavoastră pe acest pământ nu s-a terminat încă”.

Laura Oana
20  ianuarie 2011 

(preluat de pe http://www.replicahd.ro/)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu