Special: Medicina ca misiune
“Suferinţa
este măsura tuturor lucrurilor. (…)
Doctorul tratează, Dumnezeu vindecă”,
scrie un vestit chirurg cardiovascular în
volumul lansat recent la Deva. Medicul timişorean
Dan Cioată este unul dintre puţinii
din ţară care
fac operaţii de cord chiar şi nou născutilor,
un adept declarat al medicinii creştine. Dupa ce a ţinut, la
propriu, intre palme inimile bolnavilor, medicul a descoperit
miracolele vieţii şi existenţa lui Dumnezeu.
“Am fost ales, pentru că
fiecare venim pe lumea aceasta cu o anumită misiune dată de Dumnezeu
şi cred că mie mi s-a hărăzit această misiune în
a-i putea ajuta pe oameni, fiind aproape de inima şi sufletul lor,
să pot să-i fac
bine pe cei mici, pe cei mari, pe cei care au ajuns la apusul vieţii
lor”, ii raspunde medicul Dan Cioată
poetei devence Mariana Pândaru, cea care a
parcurs alături de el drumul de la pacient
la coautor al cărţii “Medicina ca
misiune”. Volumul adună mai multe interviuri in care unul dintre
cei mai cunoscuţi chirurgi cardiovasculari răspunde intrebărilor
care ţin să desluşească un alt mod de a vedea şi practica
medicina. Doctorul Dan Cioată nu operează doar inimi, ci deschide
şi sufletele către credinţă, redând
bolnavilor speranţa, folosind un alt “instrument” de vindecare:
rugăciunea. Poate pentru acest motiv, volumul are la final şi
câteva dintre rugaciunile folositoare
omului bolnav.
“Cartea exprimă în
acelaşi timp dovada că pe lumea aceasta există şi medici pentru
care pacienţii nu sunt numai trupuri în
suferinţă, ci şi suflete, mai ales
suflete ce trebuie liniştite, descifrate, vindecate. Să
recunoaştem: astfel de medici sunt puţini în
spitalele noastre”, este convinsă poeta
Mariana Pândaru,
dupa ce a “gustat” din coşmarul spitalelor româneşti.
Duhovnicul chirurg
Coautorii volumului cred că această
carte se adresează atât
bolnavilor, cât şi medicilor, pentru că
toţi trebuie să dea dovadă de răbdare: “Răbdarea de a îngădui
suferinţa, in cazul bolnavului; răbdarea de a asculta şi a trata,
in cazul medicului”, pentru că: “una împreuna
cu cealaltă îmblanzesc înmiit
suferinţa celui bolnav. Şi, mai devreme
sau mai târziu,
fiecare dintre noi, oameni fiind, trecem prin torţa suferinţei”.
Precum strămoşii daci, medicul Dan Cioată crede că nu poţi vindeca trupul, dacă
nu se vindecă şi sufletul, aşa că s-a inscris şi la teologie şi
nu intră in sala de operaţii fără să se
roage: “Am absolvit Institutul de Medicină din Timişoara in 1981
şi apoi m-am inscris la teologie, la Universitatea de Vest, unde am
urmat cursurile la secţia de teologie pastorală ortodoxă, in 2007.
M-am intâlnit cu
Marian Pândaru
in 2003 şi am vorbit mult până
s-a născut această carte”. Poeta Mariana Pândaru
a suferit o operaţie pe cord deschis la Institutul de Cardiologie
Timişoara, unde l-a cunoscut pe medicul care i-a salvat viaţa:
“Urma să am o intervenţie pe cord, nu cunoşteam pe nimeni şi
întâmplarea
a făcut
să fiu aşezată pe un pat în unul dintre
saloanele de care răspundea doctorul Dan Cioată. Şi
aşa ne-am cunoscut… s-a legat întâi
un dialog, apoi chiar o prietenie”. Cartea dezvăluie cititorului
un altfel de medic, un călăuzitor al bolnavului, nu doar un
tămăduitor: “Suntem aleşi să facem medicina şi, ca in orice
profesie, dorinta noastră este o încununare
a dorinţei
lui Dumnezeu. Eu cred că am fost ales pentru a face medicina, mai ales pentru
a face medicină cardiacă. Ales pentru a ţine între
cele două palme şi viaţa şi moartea în
fiecare zi şi a înţelege că în
inima aceasta de carne a omului se află
inima duhovnicească, inima sufletească a fiecăruia dintre noi, pe
care Dumnezeu a pus-o acolo ca şi icoană
a dumnezeirii”.
Preoţia albă
“O carte care poate fi citită cu
emoţie, pioşenie şi multă speranţă”,
crede directorul Bibliotecii Ovid Densuşianu din Deva, Sebastian
Bara. Felul ales de a fi al medicului Dan Cioată este, potrivit
poetului Ovidiu Vasilescu, şi “...o lecţie de umanitate şi
Dumnezeire. Vorbim, în sfârşit,
despre un doctor pe care este bine să-l întâlneşti
la limita dintre viaţă şi moarte, un duhovnic deghizat în medic,
unul care ştie sa redea bolnavului speranţa si credinţa, armele
omului modest. Este
un om care are curajul să-L privească în ochi pe Dumnezeu”. Un
altfel de medic care apare atunci cand
viaţa este în cumpănă şi operează diferit de semenii săi: “În
măsura posibilului, cu mijloacele existente, dar în permanenţă cu
credinţa că bunul Dumnezeu mă va ajuta să-mi duc la bun sfârşit
misiunea pentru care m-am pregătit mulţi, mulţi ani, multe zile şi
multe nopţi, stând în faţa cărţilor,
meditând, stând
aproape de bolnav, trudind, plângând de
multe ori în sufletul meu…”. Plin de modestie, Dan Cioată pare
el însuşi răspunsul la rugăciunile bolnavilor.
Într-o lume plină de non-valori, cu
termene limită, în spitale unde şpaga este de cele mai multe ori
taxa de intrare în salon, existenţa unor
medici care practică medicina creştină sau “preoţia albă”
pare mai necesară ca oricând, iar medicul
timişorean are şi darul de a şti să vorbească şi cu copiii: “În
preajma unui copil trebuie să fii copil,
prieten, frate cu el, iar în faţa părintelui trebuie să fii
“aproapele”, pentru că părintele înţelege mai mult că
oricine starea prin care trece copilul său în suferinţă şi ar da
totul pentru că acea fiinţă plăpândă,
copilul său, să poată trăi, pentru el, pentru familie şi pentru
misiunea încredinţată de Dumnezeu acelui
copil (…). Pentru mine, un copil, oricare
ar fi el, bolnav
pe patul de spital,
este o minune a lumii”. Aşa că micuţii
săi pacienţi sunt încredinţaţi că “vom face doar o
poză şi o să dormim puţin”.
Tămăduitorul absolut
Dan Cioată
nu crede în medicina fără credinţă, dar convingerea această
şi-a dobândit-o de-a lungul anilor,
însănătoşind inimi la fel ca alţi doctori care, deşi nu au
credinţa sa, recunosc ca, de cele mai multe ori, pe lângă
tratamente, mai e nevoie de “ceva”. Din păcate, există şi
multi medici care sunt atei. Nu-şi înteleg uneori eşecurile, nu
înţeleg ce nu i-a ajutat când
poate trebuia să-i ajute. Se raportează în faţa bolnavului că şi
cel care ia decizia, fără să ţină cont de doleanţele lui. Sunt
acei medici care în sufletul lor nu-L simt pe Dumnezeu (…)
Comuniune este în cer, trebuie să fie şi pe pământ
si ar trebui să fie în orice profesie, oriunde pe pământ”.
Chirurgul timişorean nu este singurul care practică medicina
crestină, care pare a-şi găsi adepţi în ţară. Doctor şi
preot, Pavel Chirilă a încercat într-o conferinţă chiar să
definească acest concept prin elemente găsite în Sfânta
Scriptură, în Evanghelii: “O veche vorbă spune că Biserica este
un spital şi nu un tribunal. Spitalul este o mare de suferinţă,
unde se pot pescui milioane de suflete, este un loc, un prilej de
înbisericire a omului bolnav. Spitalul este un loc unde se poate
confirma efectul rugăciunii, al postului, al Sfintelor Taine şi
roadele unei vieţi revenite la Hristos.
Multe alte credinţe încearcă în aceste vremuri să işi prezinte
propriul concept medical. În Noul
Testament sunt o multime de paragrafe care tratează boli, suferinţe.
Există şi o definiţie care se leagă indisolubil de conceptul de
medicină creştină: când Mântuitorul
deschide cartea lui Isaia, el spune: “Iaca, astăzi s-a implinit
profeţia aceasta”, adică acea profeţie care spune că vine un
Mesia să-i vindece pe cei zdrobiţi cu inima. Aceasta ar fi o primă
regulă a conceptului de medicină creştină. (…) În
al treilea rând, fiinţa umană este
creată de Dumnezeu, alcătuită din trup şi suflet”. Prin urmare,
un medic creştin poate trata “întregul”, atât
mintea şi sufletul, cât şi trupul pentru
că, în viziunea medicinii creştine, nu există o boală a trupului
fără o suferinţă a sufletului şi de aici vine necesitatea
conlucrării cu Dumnezeu. De aceea, Dan Cioată are un singur răspuns
la multumirile pacienţilor: “Nu mie să-mi mulţumiţi.
Mulţumiţi-i lui Dumnezeu, căci El a lucrat prin mâinile
mele. Deci misiunea dumneavoastră pe acest pământ
nu s-a terminat încă”.
Laura Oana
20 ianuarie 2011
(preluat de pe
http://www.replicahd.ro/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu